Home » Știință » Cel mai mare pericol al călătoriei către Marte se află chiar în interiorul navei spaţiale

Cel mai mare pericol al călătoriei către Marte se află chiar în interiorul navei spaţiale

Dintre toate pericolele potenţiale care ar putea afecta astronauţii pe parcursul călătoriei către Marte, principalul este reprezentat de microbii de la bord.

Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh din Scoţia au monitorizat şase oameni care au trăit în condiţii de spaţiu timp de 520 de zile (timpul aproximativ al călătoriei până la planeta Marte), într-un laborator din Moscova, care simula condiţiile existente într-o navă spaţială, scrie Live Science.

Cercetătorii care au analizat ”nava” au descoperit nenumărate vietăţi microbiene. The Guardian relatează că mediul din spaţiu ar putea face oamenii mult mai susceptibili la infecţii, în timp ce microbii ar putea deveni mult mai rezistenţi la antibiotice. Specialiştii susţin că ultimul studiu prezintă importanţa monitorizării vietăţilor de la bordul navei. 

”Trebuie să cunoaştem cu siguranţă ce microorganisme zboară în jurul sau pe suprafaţa navei şi modul în care acestea pot fi transferate de la un membru al grupului la altul,” afirmă Petra Schwendner, astrobiolog din cadrul Universităţii din Edinburgh şi autor al studiului. 

În timpul studiului, care a durat din 3 iunie 2010 până în 5 noiembrie 2011, participanţii au urmat un program şi o dietă strictă şi au rămas izolaţi în habitatul simulat, numit Mars500. Utilizând filtre de aer şi tampoane, echipa de cercetători a colectat 360 de mostre de microbi din aer şi de pe diferite suprafeţe din interiorul navei spaţiale de 180 de metri pătraţi. 

O parte dintre oamenii care au participat la simulare

Proiectul a fost realizat în cadrul unei colaborări dintre ESA, Rusia şi China. Scopul experimentului viza impactul călătoriei către Marte asupra echipajului din punct de vedere fizic şi psihologic. Printre experimente se număra şi prelevarea probelor de aer din 20 de locaţii ale capsulei. Alte probe au fost prelevate şi la şase luni după finalizarea simulării

Rezultatele au sugerat că mediul în care au trăit cei şase membri era plin de microbi. Savanţii au găsit că, în interiorul navei spaţiale simulate, microbii cei mai des întâlniţi erau de provenienţă umană, inclusiv Bacillusand Staphylococcus.

Mai mult decât atât, cercetătorii au descoperit diferite bacterii în diferite zone din habitat. Cele mai mari diversităţi de microbi se găseau în dormitoare, în bucătărie, în sala de sport şi în baie.

De asemenea, cercetătorii au putut observa efectul agenţilor de curăţare asupra bacteriilor. „Deşi am localizat unele zone cu populaţii mai mari de microbi, am fost mulţumiţi să vedem că nivelul de bacterii era rezonabil”, a precizat Schwendner. „Datorită măsurilor de curăţare, populaţia bacteriană din habitat a fost ţinută sub control”, adaugă cercetătoarea.

Un nivel ridicat de diversitate este considerat în general sănătos. Totuşi, studiul a arătat că odată cu timpul, diversitatea bacteriană a scăzut, iar unii patogeni au devenit mai numeroşi. Un astfel de scenariu poate crea probleme pentru astronauţi în timpul misiunilor de durată. „Este nevoie de măsuri pentru a evita dezvoltarea microorganismelor rezistente şi pentru pierderea diveristăţii microbiene”, conchide Schwendner.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 

Poţi călători pe Marte fără să părăseşti Pământul. Iată opt locuri de pe Terra care imită condiţiile de pe planeta Roşie

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?